Ziua Pixelului Alb

La lumina galbenă a felinalelor din faţa blocului am admirat, în miez de noapte, dansul gingaş al mărgăritarelor albe ce se cerneau din văzduhul plumburiu. Am adormit cu gândul la bucuria dimineţii. Aşa a şi fost. Am dat ochi cu o dimineaţă albă de duminică. Nu se putea mai bine. 

După ce mirosul de cafea mi-a inundat casa, iar eu am savurat fiecare înghiţitură din elixirul dimineţii, mi-am pus mănuşile cu un deget, fularul, nelipsitul apart foto, însoţită...evident...de Sasha. Am hoinărit mai bine de două ore prin marea albă de pe malul Crişului. Nici nu mai ştiu după câţi ani am făcut un omuleţ de zăpadă, am admirat graţioasele lebede, dansul pescăruşilor şi bucuria Sashei. Am zâmbit la scârţâitul zăpezii şi la chiotele copiilor. 

Şi pentru că o fotografie spune mai multe decât 1000 de cuvinte, să vorbească imaginile.